Cum am pierdut ardealu și alte povestiri macabre

Cum am pierdut ardealu și alte povestiri macabre

Seara o început ca orice seară de marț cân îi revoluție.
Personaje principale. dabu, io, un ungur lu care o să-i zicem mako că fix așa îl cheamă și unu eugen, care pe parcurs o ajuns să fie iujen, jan, ja, j, și după ceia o dispărut la mare, vineri.
Invitați de onoare și dezonoare Marghi și bubulina, da nu o prea stat că ele îs cucoane selecte și nu s-o integrat.
O fost vorba mai întâi de un concurs la care unguru dracu o câștigat că numa el o scris și noi ne-am ofticat și am făcut prima prostie. Am zis că dacă un ungur ne bate la literatură io îl iau de soț. Ne-o bătut și i-am propus autonomie, în schimbu meu. o preferat să nu și atunci i-am confecționat o diplomă din resturi de ardei copț.
S-o vorbit despre unguri spurcaț, despre lapte bătur, despre tot felu de mâncăruri precum gulașu și nem tudomi.
tot atunci m-am lăudat că scriu un text mai bun și-l alung din țară. dar tovarăși, stupoare. n-am reușit. și-o să vedeț de ce.
Al doilea concurs în care l-am integrat, ungur belit, o fost un concurs de poezie cu cuvinte date de boi. I-am dat cuvântu gușter și-am așteptat umilința publică și dezertarea. Stupoare.

Verde ca ceapa de mai
Guşterul fugi în vale
Şi fiind aşa niznai,
Îl călcă Heidi-n picioare.

Yodel yodel, vai de mine
Ai venit aşa de iute
Eu te-aş fi ferit degrabă…

Verde-ai fost ca ceapa-n mai
Dar nu mai eşti.
Nici nu mai zic poemele noastre, că ne fac de rușine. Ș-așa o ajuns un ungur să aibă o jumate din mine ș-un sfert din românia.
Nu ne dăm, șoptim în barbă eu dabu și J. Ultimu concurs. înc-o poezie.
Are rost să spun că m-am ales cu un mire?
Aș putea pune și poezioara lu dabu, care s-o clasat pe locu 3, cuvantu fiind corcoduș
flacaul era falnic,precum un corcodus
nu-i era frica nici macar de soarta
pe-unu umar dintr-ai lui, un inger, un canar, un galbenus
canta, habar n-avea ce canta
si nu stia ca fata ce-o futea flacaul de la noi din sat
era pe moarte sau era chiar moarta

Și pe a lu J, care o ocupat un onorabil loc 2, cu cuvântu prințesă sau sertar.

s’o pierdut in fum printesa
unguru isi freaca palma
eu ma chinui cu sertaru
dabu dreseaza banana.
marci are ochii rosii
ca si floarele din lan

unguru isi freaca palma
o cam freaca de un an.

am daschis si eu sertaru
si’am gasit si un inel
ungure, tu freaco’n palma
Marci ramine a mea

Da n-are rost.

Am contracarat în gând cu câteva versuri semețe.
Marcica Belearta

sub o boltă sta lejer
unguru cu bască
ce frumoasă țar-ar fi
dacă ar muri.

je beleanu sta timid
vineri e la mare
fix in cur de-ai lui prieteni
pe muist il doare.

Atunci o sărit J cu replica dură.
cu unu e cununata
cu unu s’a maritat
si cu unu sa iubeste
dabu-norocos baiat
Da eu n-am nimic cu el, eu cu unguru spurcat am ce am, soțu meu. Așa că am insistat.

mako n-o mâncat
scrie în maghiară
cică îi roman
fut-o-n cur de țară
Și.
mako vinde-ardei
in piata unirii
dac-ar fi să mă gandesc
îi o lege-a firii.
Ți fix atunci s-o gândit el să mai învărtă oleacă brișca și o zis că scrie o carte despre jurnalu meu intim din copilărie.
Atunci o fost apocalipsa nervilor mei.

unguru are coperta
da io tac și-ndur
can m-oi face mare
să și-o bage-n cur
Invitațiile, masa și dansu pe facebook la data stabilită în principiu. Atât.

Chris Crocker s-a angajat la Criticăcat

Chris Crocker s-a angajat la Criticăcat

 PROCLAMATIE BUCURESTI – IANUARIE 2012

1-ACTUALA PUTERE SA-SI DEA DEMISIA PENTRU CA PARLAMENTUL SA EMITA CADRUL LEGISLATIV IN MASURA SA ASIGURE DEZVOLTAREA DEMOCRATICA REALA A SOCIETATII ROMANESTI ; Read the rest of this entry

Prietenii mei de pe facebook

Prietenii mei de pe facebook

Am 300 de prieteni. Fix 300. Ca mi-o placut filmu. In filmu cela is tot felu de oameni. Unii frumosi si musculosi, altii rai si nesimtiti si unii ghebosi. Ca prietenii mei de pe facebook. In viata reala din 300 cunosc numa vreo 15. Prieteni cu mine is numa vreo 5. Read the rest of this entry

Cum exorcizăm un posedat în un mod plăcut sau cum exorcizăm un posedat.

Cum exorcizăm un posedat în un mod plăcut sau cum exorcizăm un posedat.

Intru stapanirea si si aplicarea corecta a procedurii de exorcizare ne-am gandit sa publicam un mic ghid de instructaj in acest sens.

Conditii:
   1.Pentru o exorcizare corecta, cu garantie doi ani, trebuie sa indeplinesti conditia de popa sau minim student la teologie ori sa ai macar biblie cu foi veline, o poza cu dumnezo, una cu fecioara preacurata si pruncul sau minim o treime.
Versete de studiat obligator, in mod special: Read the rest of this entry

Minune la televizor

Minune la televizor

Ieri, in cadrul unei emisiuni de la antena3 , emisiune la care a fost invitata respectabila Monica Tatoiu, s-a petrecut o minune neobisnuita.

In timp ce doamna Tatoiu vorbea despre binecunoscutul caz Basescu-Arafat pe tema sistemului sanitar, pe pieptul domniei sale si-a facut aparitia chipul zambitor al unui personaj antic cu barba.

Ceea ce la inceput parea a fi doar un joc al ridurilor de expresie din decolteul generos al doamnei Tatoiu s-a dovedit a fi nimic altceva decat chipul parintelui  medicinii – Hipocrate, zambind sagalnic.