Am 300 de prieteni. Fix 300. Ca mi-o placut filmu. In filmu cela is tot felu de oameni. Unii frumosi si musculosi, altii rai si nesimtiti si unii ghebosi. Ca prietenii mei de pe facebook. In viata reala din 300 cunosc numa vreo 15. Prieteni cu mine is numa vreo 5. Si mai ii familia si prietenu. Familia ii formata din 2 si prietenu din unu care nu-i nici ghebos, nici musculos, da ii bun ca painea calda si maleabil. Uneori prietenu meu ma nerveaza. Uneori si familia ma nerveaza, da pe ei tre sa-i iubesc neconditionat. Uneori si io creca ii enervez pe ei, mai ales pe prietenu meu pe care tot timpu ma nervez si poate ca nu stie de ce, da nici eu.
De unii nici macar nu-mi place, da de unii imi place. De fiecare data can tre sa scot cate vreo unu imi pare rau ca nu l-am cunoscut mai bine, am avut de exemplu un chinez, sau ceva din zona aia, care scria cu litere de-a lor. Oare trebuia sa ma fortez mai mult sa invat limba ca sa-i pot raspunde, daca omu chiar avea nevoie de cineva si io nu i-am putut fi aproape? Sau toti ungurii. Mai am vreun ungur in lista in afara de garcea care ii neamt? Nu. Cred.
Oricum, daca mai e vreunu il rog sa apeleze la mine cu toata increderea. Atata am avut de spus.
Ai 300? Ce mai aştepţi, trimite-i la Cotroceni.
Pingback: Recomandări de seară » Daily Cotcodac