Mic ghid de cunoștință în jocurile online. Episodu 1.

Standard


Prima dată îț iei WoW. Dacă n-ai bani, adică clar că n-ai, îț faci cont pe un server pirat și numa schimbi realmlistu.
Dacă ești fată iț faci ceva ranged.
Dacă ești un domn îț faci warrior sau paladin că ăia au 3 butoane.
Dacă ești un domn sclifosit sau țăgan iț faci rogue că oricum habar n-o să ai da măcar poț fura din buzunare și cuceri fetele cu sap, precum și vorba aia, sapped girls can’t say no.
Dacă ești o doamnă bună la suflet și credincioasă îț faci healer, adică toată petrecerea depinde de tine. Le dai zamă de varză la mahmuri, le pansezi rănile la bolnavi și tot felu de atribuții care te vor trimite drept în raiu jucătorilor, pentru că numele îț va fi binecuvântat.
Acuma, după ce ai făcut toate astea mai rămâne numa să crești. Asta îi foarte greu, da dacă ai prieteni se rezolvă cu un bust. Și dacă n-ai prieteni tot așa se rezolvă, numa că la modu sexual. Acuma, dacă n-ai nici bust, n-ai nici prieteni și ești urât\ă ca moartea te apuci de crescut singur. Atenție. Nu întreba pe global unde te duci pentru că toți vor râde de tine și îț vor adresa tot felu de insulte, pentru că jucătorii de wow de pe serverele private au între 15 și 18 ani. Nu te speria cân îț vor striga tits or gtfo sau sharpie in pooper. Tu numa treci pe lângă ei și gândește-te că o să le dai cu tifla cân vei fi level 85, și te vei răzbuna pe toț prin elita care vei deveni.

Va mai continua.

7 responses »

  1. Mă uit în poza din dreapta, aia cu occupy, nu-mi place, dar înţeleg ceva. Mă uit în ghid, nu înţeleg nimic, dar îmi place.

Zi ceva, nu te uita ca proasta la mine

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s