Albă ca zăpada – disensiune politică sau program ecologic de aruncat la orci?

Debate public pe teme ecologice. Participă: Ostap Bender, Marcica Belearta, Lorena Lupu. Secretară: tot eu.

Discuția a început aprins, Marcica arătîndu-se deranjată de la kilăritul de orci. Apoi și-a aprins o țigară. Au intervenit și ceilalți debatanți haotic (acum vorbesc despre un miel – probabil happy miel spălat călcat – O.P.).

Debate-ul se întrerupe pentru un scurt moment poetic – M.B.:

mieluuuuuuuuuuuuuuuuuu
jeap jeap doua dejte pe la urechi
zece mii
o zis domnu
pula-n el de miel
mi-o dat pe datorie
ca -aveam
si tot anu numa ghinion am avut

Prezint ordinea de zi, însă, din cîte se pare, O.B. este beat și îmi neagă autoritatea de scribalău. Mi-am reinstaurat autoritatea întrebînd dacă îi stabilim identitatea Albei ca Zăpada sau ce pula mea facem. Părerile sînt împărţite.

O.B. stabileşte momentul acţiunii “Odata m-am dus cu ocazia la alba si n-aveam pix”. Revine – “în pădure”. L.L. o hotărăşte pe mama vitregă – ursu. Nu există obiecţiuni. Încă. Acum există, tot din partea L.L. “şi patru păsărele prietenoase şi vînătorul”. În total şapte, în opinia lui O.B. Apoi, acelaşi O.B. solicită eliminarea personajelor feminine din poveste: “Era un împărat care avea pula albă ca zăpada”. M.B. tresare. Aude voci. Sînt chiar ale ei. Noi nu auzim nimic. Iisus vede. Iisus era mielul.

Iisus era oaie. Îl chema Vasile Mielu și era personajul bun. Sau rău, angajat de tata lu’ Albă ca Zăpada pe bună credință. (O.B.). Solicit eliminarea obscenităților din poveste, deoarece se uită și ip-uri mici, la propunerea și din arsenalul Marcicăi. Tata lu’ Albă ca Zăpada era mama vitregă (L.L.), bună ca pîinea caldă (L.L.), ca pîinea albă (L.L.), ca cozonacii de la Boromir (L.L.). Marcica îi mulţumeşte pentru comparaţii: “îi rea”. Ne prezintă o poză pe care mi-e lene s-o descriu. O.B. sau cum P.L.M. îl cheamă, propune  să – citez – “facem din cuvinte că un cuvînt face cît 0,01 dintr-o poză”, amestecînd haotic diacriticele.

Se găseşte, în sfîrşit, dovada fotografică adecvată.  Adunarea hotărăşte măsluirea dovezilor. “Unde e cucu?”, întreabă M.B., întrebare cu care L.L. pare de acord. O.B. visează la cai verzi pe pereți și bolborosește cuvinte obscene, precum pulă, pizdă, muie, căcat, mircea popescu. Stejărel e obscenically corect, fiind rostit de M.B. Discuția capătă conotații politice acerbe, în momentul în care O.B. îl înjură de blăniţă pe prim-ministrul bocănilă, iar L.L. e la pipi, ne imaginăm. Îi atrag atenţia Marcicăi să-l lase dracului pe Joe Pesci şi pe Şoricelul Aurică; ăla e din alt film. Tot din alt film intervine şi L.L., care susţine ceva cu un palat, stăpînire, etc.

O.B. readuce lucrurile pe făgaşul normal: “Pe sclava Isaura o trimis-o mă-sa la omor și or găsit-o piticii cum le mînca din farfurii şi mă-sa o otrăvit-o dă i-o sarit îmbucatura din gît la un hop”. M.B. se întoarce la catastif, exprimîndu-și dorința de a citi povestea adevărată. Alte dorinți nu pare să aibă. Ostap o rănește: “stătea la fereastră mă-sa aia bună și cosea macrame”. Lorena o hrănește: “aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa”, cu gîndul la Pulică, despre care M.B. susţine că are gura roş. Nu ştiu de unde pînă unde, da’ aşa o zis, aşa scriu.

O.B. se pregăteşte să termine precoce povesteea: “Gata!” L.L. vrea să aibă o fată aşa. M.B. adaugă, în sfîrşit, un paragraf consistent la poveste, să aibă şi copiii să citeşte ceva: “noa, şi o ramas grea, o murit, o născut, ordinea îi aleatorie, ala s-o însurat cu alta din singuratate, doamna respectivă avea o oglindă magică şi cu anumite atribuţii, Alba ca zăpada o crescut între timp privată de lipsa mamei adevărate şi de-acu începe aventura”. O.B. s-a dus şi el la popo. Pipi. L.L. s-a plictisit şi ea, declarînd-o moartă. M.B. o reînvie la loc cu o replică acidă: “tu nu auzi că deja o nascut, o murit și o crescut aia ca codru?” L.L. aude, dar nu știe cum crește codru la fofo. O.B. se făcea tot mai frumoasă. O.B.: “se făcea tot mai frumoasă. Se rădea cu barda pădurarului”.

M.B. pare grafomană: “na, şi o luat-o vînătoru odată în pădure cu vorba bună ca să îi scoată inima, că mama aia rea cu oglinda ei o pizmuia că era mai frumoasă şi vînătoru, şi aici apare Vasile, care era om rău da’ de fapt era om bun i-o adus inima la un lup ca s-o inducă în eroare”. Grafomană, am spus. L.L. are păr pe inimă, susține O.B. L.L. protestează. Și eu protestez (cînd protestează L.L., protestez și eu). O.B. iar se grăbește să termine povestea, la fel de precoc. Slabe speranțe… M.B. intervine aiurea. Chiar mă interesa ce e cu inima Lorenei, care – susține O.B. – avea o inimărie deschisă pe centru și a dus-o Reginei Vămilor.

L.L. îşi testează talenul narativ, dar intervine M.B. prin deposedare, după care o pus-o-ntro casetă de valori şi-o ferecat-o. O.B. face o poantă slabă cu Jessica Alba / Albă ca Zăpada, la care ceilalţi rîd politicos. M.B. hotărăşte scurtarea ex abrupto a poveştii. Ceilalţi, de frică, ne supunem. O.B. se pierde în detalii tehnice, dar nu se dă bătut, supunîndu-se şi el: “da’, bă, baba își făcea poze de facebook în oglinda din baie de se tot oftica?” L.L. sugerează că “ajunge în căsuţa piticilor, se miră de ce e totu mic, bagă în ea şi se culcă”.

O.B. vrea să vadă piticii: “că vreau să-l fac de căcat pe morocănosu care-i un gunoi, am zis.” A zis. L.L. îl lasă să zică: “atunci zi tu”.

O.B.: ‘da’ ăia chiar lucrau în mina? Parca strîngeau diamante. De ce locuiau împreună daca aveau diamante?” Apoi mă acuză că făceam labă că a zis diamante. Fac pe dracu, scriu, nu vezi? Cînd aude de scris, L.L. declară sub jurămînt că vrea să mă sodomizeze. Eu nu mă las. Apoi face tot soiul de aluzii: “bun, deci făceau trenuleţu în drum spre casă”. Tot nu mă las. M.B., atentă la firul epic, se prinde că A.B. era moartă. Din nou, aş adăuga. L.L. propune respingerea sfîrşitului, dar cred că e o aluzie şi nu m-am prins eu. L.L. este de acord, adăugînd că “ăştia când au văzut-o au rămas uimiţi de atâta frumuseţe neaseMUITĂ, cu diacritice căiar țipă zbiru” (zbiru, adică eu).

O.B. îi solicită Marcicăi un chestionar tip grilă pentru pitici: “somebody s been sleeping in my bed”. Chiar şi eu mă întreb ce-o fi vrut să spună. M.B. prezintă întrebările, varianta telegrafică: “Da’ cine o stat/mîncat/băut/deranjat/muşcat/luat/tăiat? Stop.” Pe O.B. îl doare în cur de poveste “my anus is bleeding four”. M.B. a zis pula. Eu o cenzurez. Între timp, A.B. îşi face datoria conjugală cu patul fiecărui pitic (M.B.). Ceilalţi ne gîndim la prostii, mai ales Ostap. Piticii fac partid. (L.L.): “zic piticii: bă, asta-i virgină. dacă nu putem s-o futem, hai s-o facem partid”. “Mutulică era purtător de cuvînt” (O.B.). Eu tac. M.B. dă o tușă națională poveștii, fără nici o legătură cu firul epic. Solicit terminarea poveștii, să poată pleca și Lăzăroiu acasă. M.B. se abține de la vot. O.B. sau L.L, unul din ei, o îmbie “La alegeri îi cel mai fain. Alba alege cu cine se fute în seara respectivă. Tre’ să palești cu ștampila în mijloc la pătrățel, ce-i așa greu?”

L.L. are dubii în legătură cu capacitatea malefică a cheptenelului. M.B. are alte dubii: “După aia abia măr pe juma roș, pe juma galben că am văzut in desene animate cum o pus otrava numa pe partea cu roșu” O.B. are certitudinea că baba avea 28 de ani: “Și o apărut Monica Tatoiu pe măr. Sau ceva urît: Mihai Bendeac cu un măr în fund”.

Moment poetic (M.B.):

“Și o venit prințu, i-o facut hainlîc, o luat-o de nevastă fastuos, 3 paș la stînga linișor și alț trei pași la dreapta lor”

(L.L.):

“îs grei bătrânii de urnit, dar de-i urneşti poi o beleşti”

(O.B.):

“în tact uşor”

L.L. îşi revine prima din reverie: “OK, şi aici i-au bătut pironu încins”. O.B. se duce la pipi. L.L. întreabă de mine. Nu, nu dorm, scriu.

Concluzie (L.L.): “Şi toţi au trăit în continuare, mai puţin cei care crăpaseră. Plus victimele colaterale, gen căprioara din actul unu”.